Born in the year of the Oxford: Day Sapte & (BONUS!) Day Opt

Dupa principiul „a good time never goes unpunished” iata-ma ajunsa acasa cu o intarziere de o zi si o pierdere substantiala in persoana unui concert Sting la care trebuia sa merg aseara. Asta deoarece zborul cu care trebuia sa ajung acasa luni seara pe la 11 a fost anulat si am parasit gaura neagra care este aeroportul Charles de Gaulle (pentru ca niciodata nu pot sa trec pe acolo fara sa nu mi se intample CEVA) marti pe zece februarie pe la patru dup-amiaza

Luni dimineata m-am trezit ca sa servesc ultimul covrig cald cu unt de arahide si gem si sa ma uit la ultimul episod Boston Legal cu Ana. Ea are un curs de greaca de la 10 la 11 so in the mean time ma duc pana la Blackwells sa mai pierd vremea printre carti. Pana la urma imi cumpar Emotional Intelligence de Daniel Goleman in speranta ca poate imi spune why I am (feel)  so fucked up. Pe la 12 vine momentul despartirii. Tears were shed sau poate era doar ploaia care cadea cu stropi grasi pe obrajorii Anei in timp ce ma urcam in autocarul spre Heathrow.

Don’t cry little soldier.

Ajung in Heathrow pe la 14 si am cam doua ore de pierdut. Zborul tine cam o ora, timp in care-mi fac planuri cum o sa fug prin Charles de Gaulle ca sa ajung in terminalul 2F si sa prind zborul spre Bucuresti. This is the thing that has been lurking in the back of my mind all week. Motivul pentru care am ramas cu o treime din bani necheltuiti, rugandu-ma sa nu fie nevoie sa-mi cumpar un alt bilet de avion pentru Bucuresti.

Avionul aterizeaza si cursa incepe. Fentez vreo cativa gardieni, sar peste scari rulante si babute japoneze, ma descalt/dezbrac intr-o clipita la security check si topai fericita pentru ca ajung la portile de imbarcare chiar atunci cand teoretic trebuia sa inceapa imbarcarea (pe la 19) deci aveam juma de ora de relash. Asa ca incep sa ma uit prin duty free sa vad ce mai pot sa iau pentru fetele de acasa, iau o punga de Celebrations si ma duc linistita la casa de marcat. Vanzatoarea imi cere permisul de imbarcare.

„Of course” zise Diana cu un zambet tamp, visand deja la patul ei, cu perne mari si pufoase si o saltea putin cam veche dar…

„Did you know your flight was cancelled?”

„Wh-wh-what?”

„Yes, your flight was cancelled ten minutes ago…”

Let me paint you a neurotic picture. Imi facusem atatea griji ca nu voi putea prinde avionul la timp, ca posibilitatea ca acesta sa fie anulat nici nu mi-a trecut prin cap. Treaba mea era sa ajung la timp la poarta ca sa ma urc in avion. Atat. I had done my job. Ajunsesem la poarta la timp. Trebuia sa plec acasa. It’s not fair. I did my job. I ran, now the plane must fly!

The next couple of minutes are kind of fuzzy. Ca printr-un vis. Ma duc pana la poarta cu un mers de zombie, incercand sa modific ecuatia empirica ce imi spunea ca daca alerg, o sa zbor. Am alergat, nu o sa zbor. Ceva nu se pupa. La poarta ma astepta un tip cu un walkie talkie care mi-a zis ca trebuie sa-mi iau bagajul si sa merg la check-in 12 ca sa ma rezolve AirFrance. O sun pe mama to let her know what was going on.

Bagajul este intr-o stare deplorabila. Am ramas fara maner si fara rotile. Treaba asta kind of snaps me out of my daze, pentru ca anularea avionului ma socase. This just fucking pisses me off.

Ajung la check in 12 unde aveam sa stau vreo ora jumate pentru ca era o coada foarte lunga. Toate zborurile de pe Charles de Gaulle fusesera anulate in seara aceea,  an unprecedented event I might add. Erau multi oameni dar spre deosebire de mine toti erau destul de calmi si chillow.  Cand ajung in sfarsit la un booth, primesc un voucher sa dorm o noapte la Holiday Inn, o masa in aeroport si avionul cu care zbor acasa avea sa fie la ora trei dup-amiaza, marti.

I walk around the airport a while, injurand pe cine apucam din cauza valizei fara rotile pana cand ma urc in autocar sa merg spre hotel. Alta coada la check-in. Cand in sfarsit ajung in camera ma bucur de ultimele momente in care mai pot sa-mi folosesc mobilul, stand pe YMess cu Vlad si Andreea. Little did I know,c a a doua zi avea sa fie mort pentru ca eu nu-mi luasem roaming decat de pe 3 pana pe 9.

Dupa micul dejun pe care l-am avut singura (don’t cry for me Argentina) cobor repede pentru ca marlanii de la AirFrance au pus autocare de la hotel pana la aeroport din ora in ora doar pana la ora zece. Asta inseamna ca voi avea alte trei ore de pierdut in aeroport, asta daca nu vreau sa mai stau pana la 12 si sa platesc un taxi pana acolo.

Ironia ascutita a situatiei nu imi scapa. Imi facusem griji ca nu voi avea destul timp sa schimb avioanele in Charles de Gaulle. Acum aveam sa pierd vreo 3 ore in aeroport degeaba.

Baggage drop off goes smoothly si vorbesc pe net cu Vlad sa-i spuna mamei de faza cu roaming-ul si apoi cu Cristina sa-i spun ca I won’t make it to work today din ratiuni atmosferice. Nu realizez ca uit ceva in momentul asta.  Imi iau si masa gratuita oferita de AirFrance, appi pierd vreo doua ore in zona de imbarcare si din plictiseala ajung sa fac poze la straini. Am vazut si un pusti de vreo 16 ani chinez care si-a indesat pasaportul in chiloti si in clipa aceea imi doresc sa-mi mearga mobilul ca sa pot da pe twitter vestea.

dscf1454

In sfarsit vine momentul imbarcarii care se amana cu vreo ora. In loc de trei ajung in avion la patru, din cauza unui airplane check amanat or something. Anyway, in avion stau langa niste romani care au fost plecati intr-o croaziera in Caraibe si se bucura ca cel putin au scapat de barca. Tot in avion realizez ca… OH SHIT! STING!

Trebuia sa merg la Sting. The thing completely slipped my mind. Acum privesc nervoasa la ceas ca sa o sun pe Ioana imediat cum aterizez. Asta se intampla pe la sapte jumate si o sun sa o intreb cum face cu concertul si din fericire a gasit cui sa dea si invitatia mea. Thank God. Dupa asta mai pierd vreo ora in aeroport pentru pasaport si asteptat dupa bagaj care slavita fie zeita calelor de avion… ajunge in manutele mele nerabdatoare si in portbagajul masinii de familie.

The parental units ma asteptau la aeroport si o luam spre casa. De fiecare data cand ma plimb cu mama prin centru este ca o lectie de istorie a Bucurestiului: „Ce s-a intamplat cu Romarta Copiilor? Aici nu era un hotel? Ah, au facut Pizza Hut acolo? Aici era asa si asa…”

Don’t cry little soldier…

Anunțuri

3 responses to “Born in the year of the Oxford: Day Sapte & (BONUS!) Day Opt

  1. and she’s back…

  2. chick flick this week-end?! ;))

  3. am recitit tot Oxford -ul. de drag, if you know what I mean…urmeaza sa reiau Viena…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s