Vanity card #4: I am Diana’s emotional diarrhea

Nu stiu altii cum sunt dar am descoperit ca pentru mine cel putin este mult mai usor sa vorbesc despre problemele mele fizice decat despre complexe sau despre personality issues. Pot sa vorbesc ore in sir despre cum ma doare cand am colici sau despre ce probleme medicale am avut in trecut, dar imi este foarte greu sa vorbesc despre cat de neadaptata social ma simt uneori.

Asa ca m-am gandit sa inventez un limbaj special pentru cand vreau sa exprim cat de fucked-up cred ca sunt de fapt. So, de exemplu daca vreau sa vorbesc despre self esteem o sa inventez niste probleme digestive. Pentru ca mi se pare ca respectul de sine este ceva ce trebuie hranit, parerea buna pe care o ai despre tine depinde in buna masura de laudele pe care le primesti.

Deci un exemplu concret. Daca intr-o zi imi vine sa povestesc pe blog: „Azi m-am simtit asa de balonata. Si cred ca retin apa.” traducerea va fi: „Astazi nimeni nu mi-a acordat atentia sau compasiunea pe care consider ca le-as fi meritat si ma simt unappreciated”.

Problemele emotionale sau nervii cred ca o sa le asociezi cu urticarii, eczeme, rashes pentru ca uneori cand ai nervi… abia astepti sa te enerveze cineva. Mai ai putin si explodezi in orice secunda si you’re waiting for it. Adica iti place sa te scarpini in loc sa nu mai zgandaresti zona afectata.

Cand fac o boacana mai mare decat mine, pentru ca pur si simplu am momente in care sunt retardata, atunci o sa zic ca m-a lovit o criza de diaree. Pentru ca uneori nu poti sa te abtii sa te caci pe tine.

Da, stiu ca treburile astea sunt jenante. Dar este de mii de ori mai jenant sa vorbesti despre probleme emotionale sau macar sa recunosti ca you have issues.

So, ieri dimineata am avut o diaree mica dar mi-a trecut in timpul zilei. Astazi… m-a lovit o urticarie. A fost foarte subtila. Intr-o singura ora a trecut de la o bobita mica la iritatie in toata regula. Si nu am vrut sa ma scarpin, am vrut sa termin ce aveam de facut, sa merg unde voiam sa merg si sa ajung acasa ca aveam multe de facut. Dar in decurs de o ora a inceput sa ma manance din ce in ce mai tare. Si am zis sa plec acasa mai devreme dar chiar inainte sa plec nu am putut sa rezist si am inceput sa ma scarpin. Rau… Singura diferenta intre nervi si o urticarie este ca dupa ce ma scarpin niciodata nu ma simt mai bine.

Anunțuri

3 responses to “Vanity card #4: I am Diana’s emotional diarrhea

  1. dude nu trebuie sa inventezi vreo problema cu tien ca sa pari cool sau sa atragi atentia.

    just be yourself (sper ca am scris bine : P )

  2. dudette, cand am vazut postul asta mi-a picat fata. daca stiam ca te mananca, te ajutam cu scarpinatul

    semnat
    eu, urticaria

  3. Pai nu ai cum sa fii tu urticaria ca asta vine din cauze interne.

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s