Da, sunt o ciudata. Cred ca toti oamenii sunt ciudati in felul lor, dar putini sunt atat de usor de citit in privinta asta precum mine. Majoritatea isi lasa ciudateniile sa fie descoperite incet, ca pe o unghiera pe care o ascund in buzunarul de la haina si se roaga sa nu tipe detectorul de metale cand trec prin el. In acest caz detectorul de metale fiind populatia generala. Eu? Eu pornesc la atac precum Neo si Trinity in scena aia din Matrix. Guns blazing. 
Este cam greu sa nu-mi supraestimez ciudatenia, avand in vedere ca trebuie sa traiesc cu ea. Dar intrebarea este de ce sunt sau de ce ma consider asa de ciudata?
Inainte sa vorbesc despre the big ol bucket of crazy care sunt eu, ar trebui sa vorbesc despre familia mea. Pentru ca cei sapte ani de acasa sunt asa de importanti si pentru ca eu cred ca in cele din urma, indiferent cat s-ar impotrivi, copiii sunt destinati sa ajunga parintii lor… sau in cel mai rau caz ajung sa-i complementeze.
Deci tati.
